O retrospectivă istorică poate să elucideze cum s-a ajuns la starea actuală a pădurilor.La început a fost omul, partener al naturii, ca parte integrală a biodiversităţii. Trecând de la vânat la pescuit şi cules la cultivarea pămantului şi apoi la civilizaţia industrială, omul a schimbat limpezimea apelor, puritatea pădurilor, a aerului. In perioada preistoric , peste 50% din suprafaţa Terrei a fost ocupată de păduri In perioada medievală, pădurile ocupau 70 – 75% din suprafaţa ţării. La începutul secolului al XIX-lea pădurile ocupau 38% din suprafaţa ţării . După 1975, pădurile ocupau 27% din suprafaţa ţării. Astăzi, aceasta suprafaţă este mult mai redusă şi continua să scadă …
Cu totul altfel stau lucrurile într-o lume a industrializării şi urbanizarii vertiginoas , când doi din cinci locuitori ai globului trăiesc deja în oraşe – faţă de unul din şapte la începutul secolului. Dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din oraşele europene “produce” mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar în S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfârşeste la periferia oraşului, în gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumulează în grămezi imense, poluând solul, aerul şi apele subterane.Mai grav e ca o bună parte din aceste deşeuri, îndeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la acţiunea bacteriilor,practic,nu se reciclează pe cale naturală.
Evacuarea rudimentară a deşeurilor a început să pună serioase probleme în zonele puternic urbanizate din Occident..In 1870, în Anglia, şi în 1892, în Germania, pentru marile oraşe s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea parţială a căldurii pentru producerea de abur şi curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins şi perfectionat mult, optându-se pentru arderea centralizată în mari uzine, mai avantajoasă pentru marile oraşe. Preocupantă rămâne nu numai problema asigurării salubrităţii în perimetrele urbane şi in vecinatatea lor.Astăzi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveală ambalaje de plastic şi cutii de conserve, în primul rând pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar şi în alte părţi.Prezenţa acestor obiecte aruncate şi a multor altora se întâlneşte, din pacate, şi în poienile munţilor, şi pe malul râurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde orăşeanul “evadează” în sanul naturii, fără a renunţa măcar pentru scurt timp la comodităţile locuinţei şi la gestul reflex de a arunca resturile.
Evacuarea rudimentară a deşeurilor a început să pună serioase probleme în zonele puternic urbanizate din Occident..In 1870, în Anglia, şi în 1892, în Germania, pentru marile oraşe s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea parţială a căldurii pentru producerea de abur şi curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins şi perfectionat mult, optându-se pentru arderea centralizată în mari uzine, mai avantajoasă pentru marile oraşe. Preocupantă rămâne nu numai problema asigurării salubrităţii în perimetrele urbane şi in vecinatatea lor.Astăzi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveală ambalaje de plastic şi cutii de conserve, în primul rând pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar şi în alte părţi.Prezenţa acestor obiecte aruncate şi a multor altora se întâlneşte, din pacate, şi în poienile munţilor, şi pe malul râurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde orăşeanul “evadează” în sanul naturii, fără a renunţa măcar pentru scurt timp la comodităţile locuinţei şi la gestul reflex de a arunca resturile.
Nu-mi pot permite să stau indiferentă şi să mă mulţumesc a supravieţui de la o zi la alta. Aleg să-mi dezvolt şi să dau valoare potenţialului meu îndrumând elevii spre mai mult verde.
,,Mi se pare că oamenii au potenţial foarte vast, oamenii pot face lucruri extraordinare dacă au curajul să-şi asume anumite riscuri. Totuşi cei mai mulţi nu o fac. Rămân ...nehotărâţi ca şi cum viaţa ar fi veşnică.” Phillip Adams
,,Mi se pare că oamenii au potenţial foarte vast, oamenii pot face lucruri extraordinare dacă au curajul să-şi asume anumite riscuri. Totuşi cei mai mulţi nu o fac. Rămân ...nehotărâţi ca şi cum viaţa ar fi veşnică.” Phillip Adams
Când am creat acest blog am sperat să urcăm împreună treptele redescoperirii pădurii, a pădurii ce există în fiinţa noastră...inseminată de bunii noştri părinţi şi bunici prin basme, legende şi cântece.
RăspundețiȘtergereAm sperat să descoperim pădurea reală cu elementele ei ce ne ţin în legătură cu existenţa noastră....
Am sperat să găsim o modalitate de a salva pădurea din noi şi pe cea reală !...
Pădurea-leagănul perenităţii noastre este legată şi de viitorul nostru !
Să urcăm împreună aceste trepte, iar dacă eu nu voi putea ţine pasul cu voi ... mergeţi înainte !Privirea mea o să vă urmărească până când ajungeţi la vârf !